Persoanele care în ziua alegerilor nu se vor afla în localitatea în care au domiciliul sau viza de reşedinţă pot solicita de la biroul secţiei de votare, în perioada 14 iulie – 28 iulie, un certificat pentru drept de vot, transmite Politik cu referire la un comunicat al Comisiei Electorale Centrale.
Acesta se eliberează pe baza buletinului de identitate, a paşaportului sau a unui alt act de identitate. Acest document permite alegătorilor să voteze în orice secţie de votare de pe teritoriul ţării.
Comisia Electorală Centrală reiterează că studenţii cu viza de reşedinţă temporară în cămin, conform Codului Electoral, sunt obligaţi să voteze la secţia de votare corespunzătoare adresei căminului respectiv. Pentru a vota în altă secţie de votare, inclusiv la domiciliul permanent, ei trebuie să-şi ia certificatul pentru drept de vot de la biroul electoral al secţiei de votare în raza căreia au reşedinţa.
De asemenea, certificatele cu drept de vot pot fi ridicate de la biroul secţiei de votare până în data de 28 iulie, inclusiv.
Informaţie suplimentară referitor la procedura de obţinere a certificatului cu drept de vot poate fi găsită pe pagina www.voteaza.md şi la linia fierbinte a CEC 080033300, apel gratuit din toate reţelele de telefonie fixă din ţară.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE