Cetățenii sunt îndemnați să-și stabilească din timp traseele pentru a ajunge la destinație. Cu această solicitare a venit Inspectoratul General de Poliție, în contextul desfășurării Summitului Comunității Politice Europene (CPE).

„Începând cu după-amiaza zilei de astăzi, vom avea un mod mai special de a ne deplasa spre locațiile dorite. Pornind de la ideea că activitatea chișinăuienilor și a agenților economici rămâne a fi în mod obișnuit, îndemnăm cetățenii ca înainte de a porni la drum să se asigure că traseul pe care se deplasează este unul posibil deplasării. Îndemnăm să consultați traseele alternative”, a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

Șeful IGP a îndemnat cetățenii ca, în măsura posibilităților, să evite încărcarea traseelor, dacă asta nu reprezintă o urgență. Atunci când cetățenii nu-și pot amâna călătoria, ei sunt îndemnați să pornească la drum mai devreme. Serviciile de urgență vor activa în regim obișnuit, a precizat Viorel Cernăuțeanu.

„Mașinele parcate regulamentar, dar care vor crea dificultăți deplasării delegațiilor oficiale vor fi strămutate, dar posesorii automobilelor nu vor suferi financiar”. Cetățenii nu vor avea constrângeri de a ieși din casă dar să nu admitem neconcordanțe în procesul de comunicare cu poliția a declarat Cernăuțeanu

Totodată, cetățenii sunt rugați să se informeze din surse sigure și să consulte informațiile care vor fi furnizate în timp de real de Grupul Media pentru Știri de Securitate privind Summitul Comunității Politice Europene.

Menționăm că autoritățile au pus la dispoziția cetățenilor hărți care prevăd ocolirea tronsonului de străzi pe care se vor deplasa delegațiile oficiale în ziua Summitului CPE.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE