Reforma salarizării din sectorul bugetar, care urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027, riscă să creeze probleme serioase pentru administrația publică locală, avertizează Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).

Într-un aviz transmis Guvernului, Parlamentului, Ministerului Finanțelor, deputaților și Cancelariei de Stat, CALM critică proiectul definitivat privind reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar și susține că noul mecanism reduce garanțiile salariale și unele plăți suplimentare pentru angajații din primării.

Potrivit organizației, problema este cu atât mai importantă în contextul reformei administrativ-teritoriale pregătite de autorități. Primăriile ar urma să gestioneze teritorii mai mari, cu mai mulți locuitori și responsabilități suplimentare, inclusiv în atragerea și gestionarea fondurilor europene.

CALM susține însă că, în aceste condiții, administrația publică locală riscă să rămână cu una dintre cele mai mici valori de referință din sectorul bugetar și cu un sistem de remunerare pe care îl consideră inechitabil.

„Teritorii mai mari, mai mulți locuitori, mai multă muncă și responsabilități, cerința de a atrage fonduri UE și circa 80% din legislație europeană de implementat – dar cea mai mică valoare de referință din sectorul bugetar și cea mai mare discriminare!”, susține CALM.

Organizația afirmă că reforma salarizării a fost prezentată drept un pas spre echitate în sectorul bugetar, însă forma actuală ar plasa personalul din administrația locală la baza ierarhiei salariale.

CALM invocă și autonomia locală, volumul efectiv de muncă al funcționarilor și evoluția inflației, susținând că acești factori nu ar fi reflectați suficient în noul mecanism de salarizare.

Unul dintre principalele riscuri semnalate este plecarea specialiștilor din primării. În opinia CALM, dacă diferențele de salarizare și condițiile de muncă nu vor fi corectate, administrațiile locale ar putea întâmpina dificultăți tot mai mari în recrutarea și menținerea personalului calificat.

Organizația avertizează că problema nu se limitează la angajații din administrația publică locală. Reducerea capacității primăriilor ar putea avea efecte directe asupra serviciilor oferite populației.

„Efectele vor fi resimțite direct de comunități”, susține CALM, care avertizează asupra riscului diminuării capacității primăriilor de a furniza servicii publice de calitate.

Criticile CALM vin într-un moment în care autoritățile pregătesc reorganizarea administrației de nivelul al doilea și consolidarea administrației locale. În acest context, organizația consideră că salarizarea și capacitatea de a atrage specialiști devin elemente esențiale pentru funcționarea noilor structuri administrative.

Proiectul privind reforma sistemului unitar de salarizare este planificat să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar CALM cere autorităților să țină cont de observațiile administrațiilor locale înainte de adoptarea definitivă a noilor reguli.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE