Circa 4 mln dolari, în formă de grant, pentru susținerea autorităților publice locale și consolidarea instituțiilor statului de drept. În acest sens, prim-ministrul Vlad Filat și Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova William H. Moser, au semnat astăzi acordurile de asistență între cele două state, în domeniul justiției și afacerilor interne.
Willliam Moser a subliniat că prin semnarea acestora SUA își confirmă angajamentul de a ajuta R.Moldova în calea ei spre a deveni un stat democratic, prosper şi european.
Potrivit oficialului american, acordurile de astăzi sînt orientate spre trei domenii cruciale pentru succesul Republicii Moldova: administraţia publică locală, consolidarea instituțiilor statului de drept, prevenirea și combaterea traficului de persoane.
„Evenimentul de astăzi este o nouă dovadă a parteneriatului între ţările noastre. Prin aceasta sprijinim priorităţile Republicii Moldova şi programul de reformă ambiţios. Noi credem în succesul Republicii Moldova şi în energia poporului moldovean. În drumul vostru spre democratizare care este unul dificil SUA vă fi partener şi prieten", a specificat William Moser.
La rândul său, Vlad Filat s-a referit la suportul oferit consolidării instituțiilor statului de drept în Moldova, care este determinant pentru implementarea cu succes a Strategiei de Reformare a Sectorului Justiției.
„O altă reformă importantă, care va beneficia de un suport adițional în baza acordurilor semnate astăzi, este descentralizarea administrației publice. Sîntem conștienți că o democrație durabilă poate fi construită numai pe fundamentul unor comunități puternice, libere și capabile să se autoguverneze în felul care să le asigure prosperitatea. Or, suportul prietenilor noștri din SUA este orientat anume spre fortificarea unor astfel de comunități", a menționat premierul.
În context, prim-ministrul s-a referit şi la eforturile depuse de Guvernul de la Chişinău în combaterea unui rușinos flagel care încă își păstrează relevanța pentru țara noastră - traficul de fiinţe umane.
„Pachetul de asistență semnat astăzi prevede un suport adițional instituțiilor publice din Moldova pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane, în acelaşi timp contribuind la eforturi sporite orientate spre asistența victimelor și potențialelor victime. Sînt sigur că aceste eforturi adiționale vor determina îmbunătățiri considerabile în acțiunile noastre anti-trafic, pregătind terenul pentru o mai bună apreciere de către Departamentul de Stat al SUA pentru Moldova în cadrul următoarei evaluări în 2012", a conchis șeful Guvernului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE