Armata Națională va recepționa un lot de transportoare blindate de tip Piranha din partea Guvernului Germaniei. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, primele vehicule blindate vor ajunge în Moldova în 10 ianuarie.
Tehnica va fi recepționată în contextul realizării obiectivului de modernizare a interoperabilității Armatei Naționale și în baza Aranjamentului semnat între Ministerul Apărării și partea germană în luna octombrie 2021.
Transportoarele vor fi utilizate în cadrul procesului de instruire a militarilor, care urmează să fie detașați în misiuni internaționale de menținere a păcii.
Aceste unități de transport vor asigura armatei naționale mobilitate și protecție sporită atunci când își îndeplinesc misiunile Transportorul blindat pentru trupe 8x8 constituie un mijloc de transport al grupei de infanterie, precum şi al structurilor de sprijin, necesar pentru îndeplinirea misiunilor specifice de către Forţele Armate.
Potrivit site-urilor de specialitate, un blindat „Piranha” costă aproape 4 000 000 de euro și poate găzdui alături de echipaj până la zece militari. Acestea pot fi folosite în misiuni de luptă și operațiuni de recuperare şi salvare.



