Armata Națională a Republicii Moldova va fi modernizată. Anunțul a fost făcut de Comandantul Armatei, general de brigadă, Eduard Ohladciuc în cadrul unei conferințe de presă cu președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene, Robert Brieger, aflat într-o vizită în țara noastră. Brieger a menționat că până la finele anului curent Armata Națională va recepționa echipamente necesare pentru instruirea trupelor militare.

Cei doi generali s-au referit la cooperarea bilaterală, programele de asistență ale Uniunii Europene pentru Armata Națională, precum și la perspectivele intensificării acesteia.

„Cu o valoare acumulată de 87 milioane de euro, Republica Moldova a devenit unul dintre beneficiarii facilității europene de pace. Ne angajăm să continuăm să susținem Republica Moldova. La fel așteptăm cu nerăbdare o posibilă viitoare contribuție a Republicii Moldova la misiunile și operațiunile noastre militare”, a spus președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene, Robert Brieger.

Armata Națională a primit anterior echipamente oferite de Uniunea Europeană care sunt deja folosite de către militarii moldoveni la îndeplinirea misiunilor. Generalul Eduard Ohladciuc a accentuat că asistența va contribui la sporirea gradului de siguranță a efectivului în timpul misiunilor, precum și a nivelului de interoperabilitate al militarilor moldoveni cu colegii lor din alte armate în cadrul exercițiilor și operațiilor internaționale de menținere a păcii.

„Ne bucură faptul că negocierile recente cu Uniunea Europeană în cadrul programului Instrumentul european pentru pace, pentru anul 2024 sunt la fel de optimiste pentru țara noastră. În cadrul întrevederii cu domnul general am avut un dialog constructiv despre prioritățile de modernizare a Armatei Naționale”, a menționat generalul Eduard Ohladciuc.

Consiliul European a aprobat un sprijin pentru Armata Națională în valoare totală de 87 milioane de euro.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE