juliana.roParlamentul a aprobat în lectura a doua un proiect de lege, care prevede asigurarea de șanse între femei și bărbați. Adică cele două sexe trebuie să fie reprezentate pe listele electorale ale partidelor politice, dar și în Biroul Permanent al Parlamentului, în proporție de nu mai puțin de 40%.
Aceeași lege mai prevede că tăticii, alături de mamele nou-născuților, vor avea un concediu de paternitate, plătit în mărimea unui salariu mediu. Deși mămicile vor avea un concediu postnatal de 56 de zile, pentru tătici acestava fi pe un termen de 14 zile și se va acorda în baza unei cereri scrise către angajator. De asemenea, dacă tatăl nu-și va putea lua concediu de 14 zile – acest lucru îl va putea face unul dintre bunei sau o rudă, care va putea îngriji copilul.
În publicitate și în articolele de presă se interzice utilizarea mesajelor sau imaginilor sexiste, precum și exploatarea corpului feminin sau masculin în publicitatea cu tentă sexuală.
Proiectul a fost înaintat și prezentat insistent de reprezentanții societății civile. Asupra acestui proiect s-a insistat încă din 2014, când a fost susținut de Guvern și aprobat în prima lectură. În acest sens, președintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a felicitat cu ocazia obținerii unui succes și le-a mulțumit pentru munca și insistența depusă.
Proiectul în cauză a fost susținut de 86 de deputați prezenți în sală. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE