Sistemul MD-Alert urmează să fie aplicat, abia, la începutul anului 2026, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, la emisiunea, notează radiomoldova.md. Potrivit oficialului, instituția a reușit să identifice resursele financiare pentru a începe studiul de fezabilitate și să determine echipamentele necesare pentru implementarea acestui sistem.

„Avem sursele financiare pentru a începe studiul de fezabilitate și să determinăm echipamentele necesare pentru a pune în aplicare acest sistem. Este un sistem destul de complex și analizăm totodată și experiența țărilor vecine, dar dorim să venim cu un sistem actualizat și de ultimă generație, care ar oferi informarea în cel mai scurt timp doar a persoanelor care sunt vizate în acest pericol. Nu ne dorim ca în cazul unei ploi torențiale din nordul țării să fie informată toată populația, vom merge pe situații regionale și pe caz. MD-Alert va fi un sistem de avertizare care va îngloba tot ce ține de protecția civilă. Studiul de fezabilitate este preconizat până la sfârșitul acestui an, sperăm să avem caietul de sarcini și potențiali implementatori care doresc să realizeze acest proiect. În 2025 să fim în lucrări, iar la începutul anului 2026 să avem operațional acest sistem. Căutăm soluții temporare pentru a fi folosit în decursul acestor doi ani”, a declarat ministrul Efros

Amintim că oficialul a anunțat în luna decembrie 2023 că în Republica Moldova va fi introdus sistemul de avertizare MD-Alert, similar celui din România, RO-Alert. Sistemul va permite difuzarea mesajelor de avertizare și alarmare a populației în caz de fenomene meteo extreme, inundații, dar și alte situații care amenință grav viața și sănătatea cetățenilor.

Cetățenii vor fi informați prin intermediul mesajelor expediate la telefonul mobil, dar și prin intermediul altor mijloace capabile de a difuza mesaje de avertizare.

Valoarea proiectului se ridică la 442 523 de euro, iar 92% din sumă vor fi acordate de Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE