Jurnalista Angela Gonța, soția politicianului Vlad Filat, susține că în Republica Moldova este posibil să ajungi prim-ministru dacă deții controlul asupra mai multor instituții de stat. Printr-un mesaj plasat pe pagina sa de pe o rețea de socializare, aceasta sugerează că cea mai înaltă funcție în stat poate fi cumpărată cu ușurință, comunică Politik.md.
Potrivit jurnalistei, acest lucru, însă, nu ar fi posibil fără a deține sub control Centrul Național Anticorupție și Procuratura.
„Cum să ajungi prim-ministru?
Mimezi demisia guvernatorului Băncii Naționale și, cu gândul la țară, obligi FMI să nu mai dea bani pentru țara ta. Apoi pui la pușcărie liderul unui partid amenințând un om de afaceri că ajunge el la pușcărie dacă nu scrie un denunț. Mai cumperi doi, trei deputați și în așa fel te asiguri ca partidul tău are mai multe mandate și poate pretinde la funcția de premier, dar ca să fii și mai convingitor lansezi un filmuleț compromițător. Apoi repede, repede îl bagi la pușcărie pe un alt lider politic, care declarase că are și el niște audio compromițător, doar că de data asta la adresa ta. Îl ții o zi la pușcărie și îl eliberezi, dar toată lumea întelege: această actiune este un exemplu pentru alți lideri politici care vor îndrăzni să spună NU. Imediat după această prezentare de forță, se demite guvernul. Sub pretextul că trebuie să vina FMI, pe care tot ei l-au blocat, se cere votarea guvernului. Pentru că executivul nu se votează nici într-o săptamână și nici în două, cel care nominalizează premierul, adica președintele este amenințat. Se spune că inclusiv cu dosare penale. Pentru că presedintele se opune, a doua zi i se spune deschis: vei fi demis pentru încalcărea Constituției. Și va fi. Interimatul va fi asigurat de președintele parlamentului care va propune premierul.
Și acum imaginati-vă cum ar fi posibil tot acest scenariu fără CNA și fără Procuratură”, a scris Angela Gonța.
Deși nu menționează vreun nume, mesajul sugerează indirect un eventual plan al omului de afaceri Vlad Plahotniuc de a deveni premier în Republica Moldova. Ieri, printr-un comunicat al Președinției, intenția omului de afaceri a fost confirmată. Șeful statului a anunțat că se fac presiuni. pentru ca acesta să-l desemneze premier pe Vlad Plahotniuc.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE