Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spînu, a declarat vineri, la Constanţa, că ţara sa a făcut tot posibilul pentru a ajute tranzitul de cereale din Ucraina, însă mai sunt foarte multe de realizat, precum construirea de poduri, îmbunătăţirea infrastructurii feroviare, realizarea de investiţii în porturi.

„Moldova, de atunci, de când Rusia a atacat în prima zi teritoriul Ucrainei, a fost solidară şi va rămâne în continuare solidară cu cetăţenii din Ucraina şi am făcut tot posibilul ca să ajutăm tranzitul de mărfuri şi de grâne în această perioadă de peste un an de zile. Este evident că încă sunt foarte multe lucruri de făcut, în mod special ce ţine de dezvoltarea infrastructurii. Asta înseamnă să construim mai multe poduri, să îmbunătăţim infrastructura de cale ferată, să facem investiţii în porturile noastre. Dacă vorbim de Moldova, cu siguranţă putem extinde capacităţile la portul de la Giurgiuleşti şi asta am început să facem. În primul rând, asigurăm tranzitul pe calea ferată, unde facem investiţii ca să creştem viteza de tranzitare. Încurajăm foarte mult utilizarea acestui tip de transport (…) Spre exemplu, calea ferată din Moldova este gata să transporte sau să tranziteze de trei ori mai mult decât cantitatea care este tranzitată acum şi acesta a fost un punct de discuţie pentru astăzi, să vedem cum facem acest lucru”, a spus Andrei Spînu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, Republica Moldova pune la dispoziţie toată infrastructura pe care o are, pentru tranzitul cerealelor din Ucraina.

„Şi în continuare vom pune la dispoziţie toată infrastructura pe care o are ţara noastră pentru acest scop. În acelaşi timp, spuneam de solidaritate. Voi repeta şi mesajul transmis de delegaţia Republicii Moldova, solidaritate în această situaţie complicată trebuie să fie cu toată lumea. Or Moldova, probabil cunoaşteţi, este a doua cea mai afectată ţară din cauza acestui război”, a afirmat oficialul de la Chişinău.

Înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Ucrainei, Republicii Moldova şi României au discutat, vineri, în Portul Constanţa, despre transportul cerealelor din Ucraina, eveniment ce a fost organizat de Ambasada SUA la Bucureşti.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE