Fostul ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu, actualulmente secretar general al Președinției a oferit mai multe nume care ar sta în spatele unor dosare penale deschise pe numele său.

Este vorba despre fostul șef al Direcției Urmărire penală din cadrul CNA - Eugen Rurac, care a lucrat și la SIS, șeful Direcției nr 1 a Centrului Antiterorist al SIS - Sergiu Mițelescu, ex-șeful SIS Alexandru Esaulenco, șeful Direcției Generale Contraspionaj din cadrul SIS - Vitalie Ojog, dar și actualul șef-adjunct al Procuraturii Anticorupție - Mihai Ivanov.

Andrei Spînu susține că împotriva sa a fost pornită o campanie de denigrare cu falsuri, iar complici la aceasta ar fi persoanele vizate mai sus. Spînu nu a precizat la ce anume s-a referit, însă la mijlocul lunii aprilie, un site de știri lansat recent a publicat o scurgere de informații - o ordonanță care ar confirma începerea urmării penale în privința fostului ministru pentru infracțiunea de corupere pasivă. Deși în cele două pagini ale ordonanței nu apare numele lui Andrei Spînu, fiind menționat că este vizată „o persoană cu demnitate publică din cadrul Ministerul Infrastructurii”, portalul Pulsmedia scrie că vizat este Spînu.

Potrivit ordonanței, persoana cu demnitate publică din cadrul MIDR ar fi pretins aproape un milion de euro de la factorii de decizie SRL ,,Horus'', pentru a fi semnat direct contractul de executare a lucrărilor de la Termoelectrica.

 Andrei Spînu a confirmat în premieră că pe numele său există dosare penale, dar susține că ar fi „o comandă”, după ce ar insistat pe ideea demiterii, inclusiv a celor cinci menționați mai sus, încă din primele zile de mandat ale președintei Maia Sandu.

„Eu cred că băieți șmecheri au întrecut limita. Unele lucruri trebuie deja spuse. Unul din motivele pentru care continuu să fiu atacat este că din primele zile am spus că oamenii care l-au slujit pe Plahotniuc, în special cei din structurile de drept, trebuie să plece imediat din structurile de forță. Să fie clar pentru toți - nu mă refer la funcționari publici care și-au făcut treaba cum au putut. Eu vorbesc de persoane cheie”, a menționat fostul ministru al Infrastructurii.

De altfel, în urma acestei scurgeri de informații, PA a demarat o anchetă internă.

Potrivit lui Andrei Spînu, persoane precum Eugen Rurac, Sergiu Mițelescu, Alexandru Esaulenco, Vitalie Ojog și Mihai Ivanov nu pot participa la reformarea structurilor de forță ale Republicii Moldova. Mai mult, îi acuză că ar sta în spatele dosarelor sale penale.

„Vreau să fie clar, despre aceste lucruri am comunicat din momentul 0, că așa nu merge. Am avut încrederea că cei cu recomandări.... că ne ajută... dar ce s-a întâmplat cu mine e inimaginabil. Mă întreabă oamenii: Ce să credem noi, atunci când structurile se comportă așa cu vicepremierul țării, cu secretarul aparatului președintelui? Dacă sunt probe suspiciuni pe anumite dosare cu mine - eu vreau să fiu primul și sunt gata să ofer toată informația. Eu trebuie să aflu de la Șor și Cavcaliuc, fugiți din țară, că instituțiile statului se ocupă cu nu știu ce? Pe lângă dosare, un mascat a venit la mine acasă și m-a amenințat cu răfuiala fizică. Data viitoare o să-mi dea una în cap, o să mă împuște?”, a menționat Andrei Spînu.

Reacțiile celor vizați nu s-au lăsat așteptate. Aceștea au comentat declarațiile lui Spînu la TV8.

O primă reacție la declarațiile lui Spînu a avut-o fostul procuror anticorupție Eugen Rurac. „A ales să se victimizeze”, a spus Rurac.

„Domnul Spînu a ales să se victimizeze în eventualitatea în care va fi tras la răspundere pentru fapte infracționale pe care dumnealui probabil conștientizează că le-a făcut”. Este reacția fostului procuror anticorupție Eugen Rurac, acuzat de fostul ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu că ar fi unul dintre oamenii care i-ar fi orchestrat dosare penale.

„Eu cred că domnul Spînu conștientizează că a comis mai multe fapte infracționale și mai devreme sau mai târziu urmează să răspundă și a ales o poziție de victimizare ca în caz că va fi tras la răspundere, să își arate o poziție de victimizare”, a comentat Rurac, iar șeful-adjunct al Procuraturii Anticorupție, Mihai Ivanov îi sugerează lui Andrei Spînu să se plângă instituțiilor de resort.

„Dacă dumnealui invocă faptul că eu aș sta în spatele dosarelor, să se adreseze instituțiilor competente” , a declarat Mihai Ivanov.

Iar Sergiu Mițelescu, și el vizat de acuzațiile lui Andrei Spînu, susține cu convingere că și-a făcut munca în mod corect, inclusiv în cazul profesorilor turci.

„Pe toată activitatea mea la SIS, inclusiv cea la care se referă domnul Spînu, mi-am făcut munca corect, onest, legal și în spatele acțiunilor mele stau la bază acte legale”, a precizat Sergiu Mițelescu pentru TV8.md

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE