În actuala situaţie politică din Republica Moldova, nici alegerea preşedintelui nu va rezolva până la capăt criza politică, din cauza unei majorităţi parlamentare fragile şi a disputelor continue cu Partidul Comuniştilor, consideră analistul politic, Bogdan Ţârdea.
El a declarat în cadrul unei mese rotunde "Criza politica în legătură cu alegerea preşedintelui RM: scenarii, termene, candidaţi, perspective, şi riscurile scrutinului parlamentar anticipat" că o majoritate parlamentară formată din 53 de deputaţi este practice nefuncţională. În plus, există şi divergenţe mari dintre AIE şi PCRM, pe de o parte, dar şi în cadrul AIE, pe de alta. În aceasta situaţie, sunt necesare reforme instituţionale, care nu sunt imposibile fără un consens, a declarat Ţârdea.
El a prezentat câteva scenarii privind evoluţia lucrurilor în legătură că alegerea preşedintelui, preconizată pentru 10 noiembrie. Cele mai probabile, potrivit lui, ar fi alegerea lui Marian Lupu, inclusiv de comunişti, deşi o atare situaţie comportă riscuri enorme pentru PCRM. Potrivit lui, pentru PCRM este mai riscant să susţină candidatul AIE, decât alegerile anticipate, chiar dacă este pe un trend negative.
Un alt scenariu înaintat de Ţârdea ar fi ca la alegerile repetate pentru funcţia de preşedinte să fie înaintat un alt candidat, care ar fi susţinut şi de PCRM şi de AIE. Potrivit lui, o asemenea situaţie ar conveni şi PCRM şi AIE, cu excepţia Partidului Democrat. Analistul a menţionat că o candidatură bună ar fi ex-premierul Ion Sturza.