O nouă ședință în dosarul în care este vizat fostul premier Vlad Filat. Astăzi au fost audiați opt martori din partea acuzării, informează Politik.md.
Printre ei sunt: un fost președinte al Băncii de Economii, Viorel Bârcă; fostul director al „Ipteh” Iurie Stratan; fostul bogyguard al lui Vlad Filat, Sergiu Juncu; directorul BS Leasing, Octavian Timco; un șofer al companiei Dufremal, Ion Cojocaru; reprezentantul companiei „Ruso Alliance”, Dumitru Perivesovschi, precum și Vladimir Pereșcov - suspectat că ar avea legături cu firma Caravita.
Părțile au avut declarații contradictorii. În timp ce partea apărării suține că martorii s-au autoincriminat, partea acuzării a menționat că ei au confirmat obiectul învinuirii.
Avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, a menționat că martorii ar avea mai degrabă un statut de complici. „Ei practic descriu cum au săvârșit anumite fapte infracționale, după părerea noastră. Or, utilizarea într-un proces de judecată a unor probe de la anumiți complici și garantându-se acestora o anumită imunitate, este contrar CEDO. De exemplu, un fost președinte de bancă spune că niciodată nu a verificat dosarele de creditare prin care s-au acordat mai multe credite neperformante și acești bani erau destinați lui Ilan Shor.
O altă persoană, fiind director de companie de leasing, la fel nu a respectat legislația și nu a informat CNA-ul cu privire la tranzacțiile suspecte. Toate acestea demonstrează că acești martori au mai degrabă un statut de complice și folosirea lor în acest proces nu este altceva decât aducerea unei vinovății lui Vlad Filat, care nu este reală”, a declarat Igor Popa.
De cealaltă parte, procurorul care instrumentează acest caz, Adriana Bețișor afirmă că martorii nu pot să se autoincrimineze. „Au fost persoane, care nemijlocit au confirmat obiectul învinuirii. Au fost prezenți și martori, care confirmă circumstanțele declarate în autodenunțul lui Ilan Shor. Și din partea ex-conducerii BEM au fost persoane, care au fost supuse audierii. Nu pot să dau prea multe detalii despre ceea ce au declarat, deoarece ședința este una închisă”, a menționat procurorul Bețișor.
La ședința de astăzi a fost prezent și liderul PLDM, Vlad Filat. El era în cătușe și a fost escortat de mai mulți oameni ai legii. El a reușit să spună jurnaliștilor doar că „nu are o concluzie deocamdată referitor la situație, pentru că e prea devreme pentru asta”.
Potrivit procurorului, următoarea ședință a fost planificată pentru cinci aprilie și va continua cu audierea martorilor acuzării.