Foto:Timpul.md

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase se arată indignat de prestația premierului Recean în adresa justiției. Într-o postare pe o rețea de socializare, Tănase îi explică premierului care este diferența dintre statul de drept și statul de drepți în fața statului. Fostul ministru al Justiției îi sugerează premierului că într-o democrație funcțională, demnitarii nu blamează justiția, dar sancționează  funcționarii care adoptă acte administrative care mai apoi sunt anulate de instanțe.

„Prim-ministrul Dorin Recean anunță că va continua să informeze cetățenii despre ilegalitățile comise de judecători, care adoptă hotărâri contrare intereselor statului. Desigur, nimeni nu-l poate opri să o facă, dar zic sa medităm puțin asupra situației. Chiar dacă pentru publicul larg, afirmația sună tare și denotă intransigența în apărarea intereselor statului, lucrurile sunt mai nuanțate. Una este temperatura reală și alta este temperatura percepută, dle Prim-ministru.

Doar în regimurile autoritare statul este plasat deasupra cetățeanului, iar justiția se instrumentalizează în interesul statului (citește: în interesul elitei politice). De fapt, aceasta este esența putinismului ca sistem politic. Într-o societate democratică, statul este în subordonat intereselor cetățenilor iar justiția (în mod special cea administrativă) are menirea să protejeze drepturile individuale împotriva abuzurilor statului! 

Logica justiției administrative este de a proteja cetățeanul împotriva abuzurilor pe care statul le comite împotriva sa. Ca să fiu mai explicit, când un demnitar adoptă un act care încalcă anumite drepturi ale unei persoane, justiția vine să protejeze acea persoană și să anuleze actul ilegal. Toate astfel de decizii, simplist vorbind, pot fi calificate „împotriva statului”, deoarece ele anulează actele emise de agenții statului. De fapt, ele sunt în favoarea justițiabilului.

Astfel, atunci când o instanță de judecată anulează un act administrativ ilegal și/sau obligă statul să repare prejudiciul, o asemenea hotărâre judecătorească este în interesul dreptății, implicit al întregii societăți.

Într-o democrație funcțională, demnitarii nu blamează justiția, dar sancționează  funcționarii care adoptă acte administrative care mai apoi sunt anulate de instanțe. La noi, așa nu merge. Ați auzit cumva ca în acești 30 de ani, vreun demnitar să recunoască că, colegul său de partid, mazilit peste noapte la fisc, vamă, APP etc., a comis o eroare și a emis un act administrativ ilegal? Niciodată! Potrivit tradiției sovietice - milițianul reprezintă adevărul în ultimă instanță.

Acum îi rog să fie atenți cei care juisează de la astfel de mesaje, ca să știe care este efectul acestora. Judecătorii, de frica pentru a nu fi declinați la TV, adoptă decizii în proporție de 95% în favoarea „statului”. La ora actuală, este quasimposibil să anulezi un act ilegal al vămii, fiscului, sau altor autorități. Cine este curios, poate să verifice statistica judiciară privind cauzele administrative din Moldova și să o compare cu cea din Rusia sau Georgia, sau alte „democrații” de acest gen. Diferențe substanțiale nu prea veți găsi.

Cel care pierde de fapt este cetățeanul. Cu alte cuvinte, cel care sare în sus de bucruie când aude așa ceva la TV, cu cuvintele „maldăreț premieru!”, trebuie să înțeleagă ce se va întâmpla mâine, când în raport cu el, va fi adoptat un act administrativ ilegal sau defavorabil”, a scris Tănase

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE