Potrivit lui Dmitri Soin, liderul unei formaţiuni politice relativ nouă în regiunea transnistreană– „Partidul Reuşitei”, citat de portalul rus Politcom, partidele politice din R.Moldova antrenate în lupta electorală vor încerca să folosească în interesul lor cetăţenii moldoveni şi electoratul din Transnistria.
„De regulă, transnistrenii ignoră alegerile din Moldova, dar de data aceasta, vor avea loc alegeri aproape simultan şi lucrurile se pot schimba. De exemplu, candidaţii electorali din partea Partidului Comunist din Transnistria, utilizând timpul de emisie la TV, pot agita transnistrenii să susţină PCRM. Este probabil ca şi alte forţe politice să facă apel la transnistreni pentru ca aceştia să susţină la alegeri partide politice din Moldova”, consideră Soin.
„La rândul lor, unele partide politice din R.Moldova vor fi cointeresate în accederea în Sovietul Suprem a unor forţe favorabile Chişinăului, pentru a recăpăta controlul asupra Transnistriei. Sunt sigur că actorii politici din exterior vor încerca să pună în aplicare scenarii care vor include o victorie pe malul stâng şi drept al Nistrului a unor partide „cu care se poate uşor de înţeles”, în scopul de a accelera soluţionarea conflictului transnistrean”, a mai adăugat politicianul Soin”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE