Producătorii agricoli din partea statului vor primi bani pentru asigurări, în caz de secetă, grindină, inundații sau alte calamități naturale. Riscurile producătorilor agricoli vor fi asigurate, prin subvenții în proporții de 60 la sută, iar pentru producătorii de cerealiere acestea vor fi de 50% . Un asemenea proiect de lege a fost adoptat de către Guvern, astăzi, 14 decembrie în cadrul ședinței Executivului.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov a menționat că instituțiile acreditate erau alese prin concurs, iar concurența era neloială, de aceea se propune liberalizarea pieței asigurărilor privind riscurile producătorilor agricoli.
”Până acum era doar Moldasig și Moldcarg, care asigurau aceste sfere de producție. Acum vom realiza acest scop prin două componente: una depinde de subvențiile statului, iar alta de companiile de asigurare. În cazul asigurării, compania este obligată să restituie cheltuielile, iar statul compensează acei bani companiei de asigurări”, a declarat Bumacov.
De menționat, că Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli a fost suplimentat cu încă 150 mln lei. În conformitate cu prevederile Legii bugetului de stat pentru anul 2011, mărimea Fondului de subvenţionare a producătorilor este în mărime de 250 mln lei.