Un locuitor al capitalei riscă să facă pușcărie, pentru corupția alegătorilor la alegerile loccale. Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală şi a expediat instanţei de judecată cauza penală de învinuire, informează Politik.md.
În cursul urmăririi penale procurorii au stabilit că pe 20 mai 2015, inculpatul a procurat, pe un termen de un an, domenul www.alegerimoldova.com, indicând date de contact neveridice, creând o platformă-web, prin intermediul căreia determina alegătorii, înregistraţi pe site, să voteze un anumit candidat la alegerile locale. Acesta îi asigura pe utilizatorii site-ului cu privire la deplina anonimitate şi securitate a acţiunilor ilicite pe care urmau să le comită.
În concret, cu 2 zile înainte de data alegerilor locale, administratorul platformei urma să le transmită alegătorilor prin e-mail o scrisoare cu datele candidatului pentru care urmau să voteze. Ulterior, alegătorul trebuia să fotografieze buletinul de vot îndeplinit conform instrucţiunilor şi să-l transmită inculpatului, care le promitea, câte 50 de lei pentru fiecare buletin de vot încărcat.
De asemenea, inculpatul îi determina pe reprezentanţii partidelor politice şi candidaţii la alegerile locale să procure voturile alegătorilor în avans, în vederea obţinerii unui comision de 20%. Astfel, el a indicat că un procent la alegerile locale din Chişinău costă aproximativ 20 mii dolari SUA, în cazul prezenţei la vot a 60 la sută din alegători, iar un procent la alegerile locale din Bălţi – aproximativ 2500 dolari SUA.
Inculpatul are 27 de ani şi nu este angajat în câmpul muncii, iar fiind audiat de procurori şi-a recunoscut parţial fapta incriminată. Dacă va fi recunoscut vinovat, inculpatul riscă amendă de până la 10 mii de lei sau închisoare de până la 5 ani potrivit art.1811 Cod penal.
Urmărirea penală pe caz a fost efectuată de Secţia tehnologii informaţionale şi investigaţii ale infracţiunilor în domeniul informaticii a Procuraturii Generale, de comun cu Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice, cu suportul tehnic al Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP al MAI.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE