Accident grav pe traseul Pojăreni-Costești: O persoană decedată, alte trei – la spital
decembrie 15, 2015
În urma unui accident rutier grav produs pe traseul Pojăreni-Costesti, raionul Ialoveni, trei persoane au ajuns la spital, iar una a decedat. Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, în această dimineață, la ora 09:13 minute, Serviciul 901 a fost alertat în urma accidentului rutier.
Potrivit informațiilor operative, în accident au fost implicate două mijloace de transport, de model Ford Fiesta și un microbus Mercedes – Benz.
În urma impactului, era nevoie de lucrări de descarcerare, la fața locului intervenind două echipe de salvatori, care au descarcerat 4 persoane, dintre care una decedată.
Ulterior, pentru o persoană descarcerată a fost nevoie de transport cu o autospeciala SMURD, cu diferite traumatisme. Celelalte victime au fost duse către spital cu ambulanțele Serviciului 903. Alte circumstanțe urmează să fie stabilite de către organele de drept.