Membrii Academiei de Ştiinţe a R. Moldova vin cu unele soluţii pentru învestirea, dar şi pentru funcţionalitatea noului Guvern, anunţă Politik.md. Prin intermediul unei petiţii deschise, academicienii atenţionează asupra lipsei unui consens în formarea noului Guvern, asupra neaprobării bugetului, asupra situaţiei financiar-bancare, precum şi neîndeplinirea promisiunilor electorale privind depolitizarea organelor de drept.
În acest sens, membrii AŞM propun „aplicarea principiului meritocrației în promovarea pe scara ierarhică a funcționarilor din administrația publică centrală și locală, realizarea descentralizării administrativ-teritoriale şi asigurarea unui proces transparent, eficient, echitabil, durabil de elaborare a actelor legislative și normative”.
Academicienii atenţionează şi asupra riscului alegerilor parlamentare repetate sau anticipate, iar în acest sens se propune dezvoltarea dialogului politic dintre partide cu societatea civilă pentru sporirea gradului de răspundere a clasei politice. O altă propunere ţine de „implementarea unei strategii de informare corectă și sistematică privind procesul de integrare al Republicii Moldova, cu accent asupra costurilor și a beneficiilor eminente”.
În privinţa crizei din Federaţia Rusă şi a impactului asupra Republicii Moldova, se propune extinderea dialogului cu autoritățile din Federația Rusă privind identificarea soluțiilor pe marginea problemelor, elaborarea unui program național de încurajare a antreprenoriatului și crearea locurilor de muncă, precum şi atragerea investițiilor străine și promovarea exporturilor în spațiul european.
Referitor la războiul din Ucraina, academicienii vin cu propunerea ca să fie aprofundată cooperarea cu Ucraina și cu misiunea EUBAM, privind securizarea frontierei moldo-ucrainene, în special pe segmentul transnistrean, intensificarea operațiunilor de monitorizare și control la frontiera moldo-ucraineană, dar şi reformarea Armatei Naționale.
Un alt subiect abordat de membrii AŞM este cel al neutralităţii R. Moldova, în contextul războiului din regiune. În acest sens, se propune aprofundarea cooperării în domeniul politico-militar cu NATO și Uniunea Europeană, iar în privinţa conflictului îngheţat de pe Nistru - s-a propus elaborarea unei Concepții, Strategii sau Plan de Acțiuni de reglementare a conflictului, prin: modificarea formatului actual de negocieri în unul heptagonal, transformarea aranjamentului de menținere a păcii într-o misiune polițienească civilă cu mandat internațional, dar şi continuarea dialogului cu autoproclamații lideri de la Tiraspol, pentru reintegrarea raioanelor estice în spațiul juridic, economic, politic şi social al R. Moldova.
De asemenea, se propun un şir de măsuri pentru scoaterea ţării de sub dependenţa de gazele ruseşti, alte măsuri pentru a nu permite devalorizarea valutei naţionale, precum şi asupra problemelor etnice şi demografice.
Un punct important este faptul că Academia de Ştiinţe consideră recensământul din 2014 – drept unul eşuat şi care nu poate fi luat în considerare pentru elaborarea politicilor sociale decât parţial.