Marcel Spatari și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Muncii și Protecției Sociale. El a condus ministerul un an și jumătate, iar potofoliul lui va fi luat de Alexei Buzu, expert din sectorul neguvernamental.
Marcel Spatari a invocat motive personale și a spus că a pregătit, împreună cu succesorul său, timp de o lună tranziția.
„Plecarea mea din funcție este o decizie strict personală, asumată și pregătiră, coordonată din timp cu colegii”, a spus Spatari.
Premierul Natalia Gavrilița a precizat că el se va întoarce în România, unde se află familia lui și unde a lucrat anterior.
La plecare, Marcel Spatari a vorbit despre principalele sale realizări în funcția de ministru, cum ar fi majorarea salariului minim în sectorul public, introducerea indemnizației universale pentru copii și lansarea platformei online de solicitare a compensațiilor pentru facturile la energie – compensatii.gov.md.
„A fost un efort sistemic, care a început să dea roade pentru oameni și ne-a ajutat să fim mult mai pregătiți pentru această iarnă”, a declarat Natalia Gavrilița.
În aceeași conferință, premierul l-a prezentat pe viitorul ministru, Alexei Buzu, care este în prezent președinte al consiliului de administrare al centrului „Expert-Grup” și director executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, organizație ce promovează egalitatea de gen și incluziunea.
Buzu a spus că intenționează să dezvolte mai multe programe pentru familii, tineri și persoane cu dizabilități, să reducă sărăcia în rândul copiilor și să promoveze egalitatea dintre bărbați și femei.
„Îmi asum acest mandat pentru o Moldovă mai egală, mai inclusivă, pentru a oferi programe eficiente tinerilor și persoanelor cu dizabilități”, a spus Buzu.
Amintim că este a cincea remaniere în guvernul Gavrilița.
Vladislav Kulminski a demisionat din funcția de vicepremier pentru Reintegrare, fiind înlocuit de Oleg Serebrian. Iuliana Cantaragiu a fost schimată la ministerul Mediului cu Iordanca-Rodica Iordanov, Viorel Gherciu la ministerul Agriculturii cu Vladimir Bolea și Sergiu Gaibu, la Economie, cu Dumitru Alaiba.


