Centrul anticorupţie a iniţiat la 28 mai o urmărire penală pe cazul „Maturinol”.
Amintim că în vara anului trecut, colaboratorii instituţiei au descoperit într-o farmacie din Chişinău preparatul „Maturinol”. Deşi era interzis din 2009 de către Ministerul sănătăţii, preparatul era eliberat de farmacişti conform reţetelor unui medic de la Centrul mamei şi copilului.
Ca urmare a cererilor parvenite din partea părinţilor copiilor cărora li s-a administrat preparatul “Maturinol”, colaboratorii Centrului au întreprins spectrul de măsuri investigativ-operative pentru elucidarea faptelor expuse.
Totodată, CCCEC a solicitat Centrului de medicină legală aprecierea compatibilităţii ingredientelor preparatului, precum şi influenţei acestuia asupra sănătăţii şi dezvoltării ulterioare a copiilor vizaţi.
În rezultatul constatării medico-legale efectuate s-a stabilit că: componentele preparatului “Maturinol” prezintă un risc deosebit, deoarece fiind administrate copiilor pot genera complicaţii severe şi în urma utilizării acestuia starea sănătăţii copiilor s-a înrăutăţit, manifestându-se negativ asupra dezvoltării ulterioare a acestora.
Mai mult ca atât, la unii copii supuşi examinării s-a constatat că dezvoltarea fulminantă a tumorii cerebrale a fost influenţată de componenţi ai „Maturinol-ului”.
Potrivit CCCEC, persoanele implicate în acest caz vor fi pedepsite cu amendă în mărime de la 150 la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.