Jannik Sinner a cucerit noaptea trecută al treilea titlu Masters din carieră, învingându-l în finala de la Cincinnati pe Frances Tiafoe, în două seturi, scor 7-6 (4), 6-2, după o oră și 38 de minute de joc.

Italianul și-a adjudecat, astfel, cel de-al treilea titlu Masters din carieră și al cincilea trofeu din acest sezon, fiind jucătorul cu cele mai multe titluri câștigate în circuit în 2024.

După meci, Sinner, care este primul italian din istorie care se impune la Cincinnati, a vorbit despre ce a însemnat pentru el această victorie, obținută în săptămâna în care a împlinit 23 de ani.

"E o săptămână specială pentru mine aici, e săptămâna în care mi-am sărbătorit ziua de naștere. De obicei nu-mi plac aniversările, dar aceasta s-a simțit foarte special", a declarat Jannik Sinner.

Italianul de pe locul 1 ATP a avut un mesaj și pentru membrii echipei sale: "Vreau să mulțumesc echipei mele pentru că a stat lângă mine tot timpul. Mai ales în momentele grele...

Și am avut destul de multe. Sunt fericit să câștig acest turneu. Le mulțumesc și oamenilor care îmi sunt apropiați și mă înțeleg în fiecare zi, vă mulțumesc mult", a spus tenismenul.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE