Vlad Plahotniuc este naş de botez al tripleţilor familiei Surugiu din Glodeni, care au împlinit recent un an de la naştere. Patronul Edelweiss a fost alături de ei din primele zile, când i-a transmis mamei lor şi cartela, pe care se virează salariul său de Prim-vicepreşedinte al Parlamentului. În semn de recunoştinţă, la aniversarea primului an, părinţii l-au înscris în lista de cumetri la botezul lui Marius, Anastasia şi Alexandrina. Iar astăzi i-au adus şi colacii, direct în biroul său parlamentar. Vlad Plahotniuc i-a aşteptat pe micuţi cu mai multe cadouri şi le-a dat câte o cruciuliţă de aur, ca să-i păzească Dumnezeu de cele rele.

Vlad Plahotniuc a primit, după tradiţia moldovenească, o pereche de colaci şi a remarcat că e prima dată naş de botez de când a devenit deputat. "M-a surprins plăcut, când mi s-a transmis că mă invitaţi să vă fiu cumătru. Pentru mine acest statut nu e doar o mândrie, ci şi o responsabilitate. Tot ce fac ei mă priveşte şi pe mine, inclusiv şi notele pe care le vor primi la şcoală când vor creşte mari”, a spus domnul Plahotniuc.

Tatiana Surugiu i-a mulţumit, că a fost primul om care a reacţionat şi le-a oferit sprijin imediat după naştere. Ea a amintit şi de alţi oameni, care i-au fost alături în acele zile deosebite şi complicate. Vlad Plahotniuc şi familia Surugiu au făcut poze, au vorbit despre toate prin cate au trecut copiii în primul lor an de viaţă, au privit fotografiile lor, inclusiv cele recente, de la cumetrie.

Pe 29 ianuarie 2011, Tatiana Surugiu, locuitoare a oraşului Glodeni, a născut la Centrul Mamei şi Copilului 5 copii gemeni, naşterea cvintupleţilor fiind o premieră pentru Republica Moldova. Fiind născuţi la 6 luni de sarcină, perioada de recuperare a copiilor a fost dificilă, şi din nefericire,  dintre cei 5 copii 2 nu au supravieţuit naşterii premature.
Pe 29 ianuarie 2012, gemenii Marius, Anastasia şi Alexandrina au împlinit un anişor. Din cei trei gemeni, Marius este cel mai voinic. Născut de un kilogram şi 300 de grame, băiatul a ajuns deja la nouă kilograme. Cea mai mică este Alexandrina. Fata născută de 780 de grame are la un an peste 5 kilograme.
De menționat că, Fundaţia Edelweiss şi patronul său au reacţionat la vestea unei naşteri foarte complicate, a cinci copii cvintupleţi, care a avut loc în familia Surugiu. Le-a fost oferit un suport financiar de 20 000 lei. Încă la maternitate Vlad Plahotniuc a dispus ca salariul său de deputat pe toată durata mandatului să fie ridicat de Tatiana Surugiu, mama copiilor. Dar cel mai important este că legătura omenească cu această familie a fost păstrată permanent.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE