Expertul în politici economice al IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, avertizează că proiectul noii politici bugetar-fiscale riscă să afecteze sectoare importante ale economiei și nivelul de trai al populației, dacă autoritățile nu vor adopta o abordare bazată pe flexibilitate fiscală și protejarea domeniilor strategice.

În cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, economistul a declarat că actualele propuneri diferă semnificativ de politicile fiscale promovate în ultimele două decenii și au stârnit îngrijorări în mediul de afaceri.

Potrivit lui Ioniță, rolul unei politici fiscale moderne nu se rezumă la majorarea încasărilor la buget, ci presupune menținerea unui echilibru între necesitățile financiare ale statului și dezvoltarea economică și socială.

„Un sistem fiscal rigid omoară economia. Republica Moldova trebuie să urmeze modelul european al flexibilității fiscale, nu să meargă în direcția opusă”, a declarat expertul.

Economistul a criticat intenția de uniformizare a cotelor TVA și a pledat pentru aplicarea unui sistem diferențiat, similar celui din Uniunea Europeană, unde statele pot utiliza cote reduse sau chiar cote zero pentru produse și servicii esențiale, precum alimentele, medicamentele sau serviciile sociale.

Veaceslav Ioniță a calificat eventuala aplicare a TVA-ului de 20% pentru medicamente drept „o taxă pe boală”, avertizând că aceasta ar putea determina amânarea tratamentelor și creșterea costurilor pentru sistemul medical.

În același timp, expertul propune majorarea accizelor la produsele din tutun și armonizarea taxării tuturor categoriilor de produse din tutun, măsură care, potrivit estimărilor sale, ar putea aduce suplimentar aproximativ un miliard de lei la bugetul de stat.

Ioniță a atras atenția și asupra efectelor pe care modificările fiscale le-ar putea avea asupra familiilor, agriculturii, sectorului HoReCa, transporturilor și investițiilor în locuințe. El consideră că eliminarea unor facilități fiscale pentru familii ar reduce instrumentele de sprijin pentru natalitate și pentru tinerii care își întemeiază o familie.

În ceea ce privește piața imobiliară, economistul propune aplicarea unei cote reduse de TVA și menținerea cotei zero pentru achiziția primei locuințe în limita unui plafon valoric, măsură pe care o consideră un sprijin fiscal destinat familiilor tinere.

Referindu-se la agricultură și HoReCa, Veaceslav Ioniță susține că aceste domenii necesită un regim fiscal diferențiat, având un rol important în dezvoltarea regională, ocuparea forței de muncă și securitatea alimentară.

În final, expertul și-a exprimat speranța că autoritățile vor lua în considerare propunerile formulate de mediul de afaceri și de experți, astfel încât noua politică bugetar-fiscală să susțină dezvoltarea economică și protejarea cetățenilor.

„Cuvântul care trebuie să ne conducă în tot acest proces este flexibilitatea”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE