Partidul Socialiștilor declară că apreciază gestul lui Oazu Nantoi, care şi-a autoînaintat candidatura la funcţia de preşedinte al R. Moldova. De asemenea, socialiștii apreciază gestul PCRM de a înainta candidatura domnului Leonid Talmaci, pe care îl consideră profesionist și om de caracter.
”Ambii candidaţi sunt apartinici şi în linii mari întrunesc criteriile faţă de candidat înaintate anterior de PSRM, care e o precondiţie pentru oferirea celor trei voturi. PSRM mai consideră că ar fi un gest de corectitudine şi maturitate politică din partea AIE dacă ar susţine candidatura lui Leonid Talmaci, deoarece în aşa mod Republica Moldova ar avea, în premieră, un preşedinte de larg consens, susţinut cu majoritatea absolută de 101 voturi. Totuși se întrevăd deja trei opţiuni: doamna Zinaida Grecianîi, domnul Oazu Nantoi, domnul Leonid Talmaci”, susțin cei din PSRM.
La fel, Oazu Nantoi se bucură de susținerea și a emigrantului din Sierra Leone, John Onoje, care împreună cu Vasile Sinigur și avocatul Ilie Rotari vor declara greva foamei în fața Guvernului, dacă Oazu Nantoi nu va fi susținut de AIE.
De menționat, că astăzi, Oazu Nantoi și-a declarat intenția de a candida la postul de Președinte al țării. Tot astăzi, PCRM a înaintat candidatura fostului Guvernator al Băncii Naționale, Leonid Talmaci. Liderii AIE au declarat că vor decide până mâine, care este varianta optimă și vor da un răspuns concret.