Prim-ministrul R. Moldova, Vlad Filat, alături de managerul de ţară al Băncii Mondiale în Moldova, Abdoulaye Seck, au urcat astăzi, 4 ianuarie, într-un autobus destinat copiilor, care vor beneficia de oportunitățile proiectului ”Hai cu noi la o școală mai bună”.
În cadrul evenimentului Ministerul Educației a oferit 35 autobuze şcolare, care vor merge în 14 raioane din ţară.
Premierul a menţionat că, pe lîngă procurarea unităţilor de transport, anul trecut au fost reparate mai multe drumuri care asigură accesul către instituţiile de învăţămînt. Potrivit lui, au mai fost alocate mijloace financiare pentru procurarea altor 42 de autobuze şcolare, jumătate din sumă fiind acordată dintr-un grant oferit de Banca Mondială.
La rândul său, managerul de ţară al Băncii Mondiale în Moldova, Abdoulaye Seck a spus că, datorită evenimentului de astăzi, ţara noastră face un pas important pentru sporirea calităţii educaţiei.
„Aceste autobuze vor transporta copiii talentaţi ai Moldovei către şcoli mai bune şi care în curînd vor fi egale cu cele din ţările Uniunii Europene. Raioanele în care a fost implementat proiectul pilot sînt dovada succesului", a declarat Abdoulaye Seck.
De menționat, că pentru achiziţionarea unităţilor de transport au fost investite 2,6 milioane dolari. De cele 35 de autobuze, oferite astăzi, vor beneficia elevii din raioanele Cantemir, Leova, Nisporeni, Ştefan Vodă, Criuleni, Călăraşi, Glodeni, Sângerei și Taraclia. 
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE