Potivit Comisiei Electorale Centrale, duminica viitoare, la data de 27 noiembrie, locuitorii orașului Fălești vor ieși din nou la urne pentru a-și alege primarul. Și asta deoarece din primul tur de scrutin de duminică, 13 noiembrie, nici unul dintre candidații la funcţia de primar nu a întrunit mai mult de jumătate din numărul de voturi, valabil exprimate de alegătorii care au participat la votare.
La fel, CEC a aprobat și devizul de cheltuieli în sumă de 77 190 lei, pentru organizarea şi desfăşurarea acestor alegeri.
Astfel, lupta finală se va da între candidatul PCRM, Victor Zalevschi și candidatul PLDM, Pavel Ivanciuc. În runda trecută, Zalevschi Victor (PCRM) a obţinut 1886 voturi, iar dl Ivanciuc Pavel (PLDM) s-a ales cu 915 voturi. Din totalul celor 14 645 de alegători, doar 4 270 s-au prezentat la cabinele de vot, rata de participare fiind de 29,16%, potrivit CEC.
În orașul Fălești, funcția de primar a devenit vacantă după ce primarul ales, a optat pentru funcția de președinte al Consiliului raional Fălești.
De menționat, că alegerile locale care au avut loc în noiembrie curent, s-au desfășurat în două localităţi din Republica Moldova. În comuna Hănăsenii Noi, raionul Leova, din primul tur primar a fost ales exponentul Partidului Democrat din Moldova, iar în orașul Fălești va avea loc al doilea tur de scrutin.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE