Deputații PLDM și PCRM din cadrul Comsiei Juridice pentru Numiri și Imunități au votat pentru proiectul legislativ cu privire la modificarea Leagii cu privire la Procuratură. Astfel, acest proiect a primit astăzi, 26 octombrie, în cadrul ședinței de lucru un aviz pozitiv din partea Comisiei date.
Proiectul prevede schimbarea modalităţii de demitere a procurorilor, care în prezent nu pot fi eliberaţi din funcţie.Deputații liberal-democrați susțin, însă că procurorii trebuie demiși în cazul în care nu respectă jurământul, nu asigură apărarea drepturilor omului şi nu-şi exercită atribuţiile şi responsabilităţile.
Contra acestui proiect s-au pronunțat deputații liberali, care au calificat proiectul drept unul ”agramat”. Și Partidul Democrat este contra acestui proiect de lege, care a anunțat că este unul ilegal și face presiuni politice asupra Procurorului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE