Compania „Energocom” și centrala termoelectrică de la Dnestrovsk (stânga Nistrului) s-au înțeles în privința prelungirii cu o lună (1 ianuarie – 31 ianuarie 2023) a contractului de livrare a energiei electrice pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului. Anunțul a fost făcut astăzi de către așa-zisul minister al dezvoltării economice de la Tiraspol.

„Astfel, locuitorii din Transnistria, instituțiile sociale și întreprinderile din industria alimentară vor fi asigurate cu gaz în luna ianuarie. Vom implementa măsuri menite să asigure funcționarea la maximum a complexului industrial”, susține așa-zisul minister al dezvoltării economice de la Tiraspol, în cadrul unei postări pe Telegram.

Amintim că, în urma unui acord cu autoritățile autoproclamate de la Tiraspol din 3 decembrie, Chișinăul a cedat întregul volum de gaze Transnistriei, în schimbul unui preț mai mic la energie electrică. Moldovagaz a livrat 5,7 milioane m3 de gaz pe zi malului stâng, inclusiv MGRES, iar CSE.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE