Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco va solicita într-o ședință de guvern scoaterea în afara legii a Partidului Șor. El consideră că există suficiente circumstanțe juridice pentru declararea acestei formațiuni politice în afara legii. Ministrul Litvinenco invocă o normă constituțională care spune că partidele care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale.
Și liderul Platformei DA, Dinu Plângău salută intenția ministrului Justiției de a veni cu un demers către Curtea Constituțională privind declararea în afara legii a Partidului Șor. În 2019, DA a depus o sesizare la CCM privind declararea Partidului Șor în afara legii doar că nimeni din subiecții care au dreptul de a sesiza Curtea n-a susținut demersal Platformei DA. Dinu Plângău spune că rămâne totuși întristat că abia acum se va decide soarta acestui partid, iar în cazul în care se vor iniția toate procedurile necesare pentru scoaterea lui în afara legii ar putea să apară speculații politice și lucrurile să se complice.
„Mă întristează doar că s-a ajuns, din varii motive și ezitări, abia acum la acest act. Abia după ce acest partid a fost crescut ca pe drojdie din cauza conjuncturilor favorabile, suportului unor servicii și a miliardului furat. Acum, dacă lucrurile nu s-au făcut la timp, vor fi foarte multe speculații politice și lucrurile devin mai complicate”, a menționat Plângău.
O opinie mai rezervată față de intenția Guvernului de a declara în afara legii un partid politic a fost exprimată de fostul reprezentant al Republicii Moldova la Comisia de la Veneția, Nicolae Eșanu. El spune că ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, nu a indicat niciun motiv legal pentru declararea neconstituțională a Partidului Șor. Potrivit acestuia, în lege sunt prevăzute expres condițiile pentru scoaterea în afara legii a unui partid, însă niciuna din aceste condiții nu a fost invocată.
Președintele, Maia Sandu a exprimat și ea o opinie în legătură cu demersul ministrului Justiției de a interzice Partidului Șor.
„Dacă Guvernul crede că sunt suficiente argumente, vor merge la Curtea Constituțională, care-și va spune punctul de vedere. Un partid politic este acel partid care se finanțează transparent și corect. Dacă se finanțează din bani murdari, în mod ilegal, aceasta înseamnă corupție și nu partid politic. Astfel, noi trebuie să insistăm așa încât toate partidele politice să respecte legea privind finanțarea”, a menționat Maia Sandu.
O hotărâre a Comisiei de la Veneția privind scoaterea în afara legii a partidelor politice, cheamă statele membre să fie foarte precaute atunci când încearcă să declare un partid politic neconstituțional. Comisia de la Veneția, recomandă statelor membre să facă o delimitare foarte clară între dreptul cetățenilor la asociere în partide și membrii de partid care pot comite tot felul de abateri, infracțiuni sau crime.


