Doi cetăţeni români, în vîrstă de 25 şi 30 de ani, au fost reţinuţi de ofiţerii Centrului anticorupţie, în colaborare cu serviciul de securitate al unei bănci comerciale, pentru interceptarea ilegală a informaţiei de pe carduri bancare. Aceştia fac parte dintr-o grupare transfrontalieră care activează pe teritoriul Uniunii Europene. La moment, ambii se deţin în Izolatorul Centrului, fiind reţinuţi pentru 72 de ore.
Tinerii au fost documentaţi de CCCEC mai mult timp, inclusive în momentul când aceştia montau tehnica specială pentru scanarea informaţiei de pe banda magnetică (skimmer) a cardurilor bancare. Totodată, a fost documentat şi faptul extragerii aparatajului video (mini-videocameră) care filma momentul introducerii PIN-urilor. Informaţia urma să fie utilizată pentru clonarea cardurilor bancare şi extragerea ulterioară a mijloacelor financiare.
Potrivit unui comunicat al CCCEC, la 13 aprilie, unul dintre bănuiţi a fost reţinut în flagrant la ora 20.30 imediat ce a demontat utilajul.
Experţii au examinat aparatajul ridicat pe care au găsit amprente digitale şi informaţie furată, în doar două zile, de pe 90 de carduri bancare, fapt confirmat de specialiştii băncii. Anterior, la un alt bancomat din Chişinău care aparţine aceleiaşi bănci a fost depistat aparataj asemănător după metoda de confecţionare. A doua persoană a fost reţinută în aceiaşi zi la domiciliul închiriat de ei.
Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi aceştia riscă pînă la 5 ani de închisoare.
Pe parcursul activităţii sale, Centrul Anticorupţie a anihilat opt grupări transfrontaliere specializate în furturi de date, clonare de carduri şi extragere de bani, pe toate dosarele fiind deja pronunţate sentinţe de condamnare.