„Avem la dispoziţie maxim cinci ani pentru a pune bazele unui nou sistem economic, al cărui motor să fie investiţiile şi exportul, timp în care remitenţele s-ar putea diminua”, a spus Valeriu Lazăr.
Potrivit lui, pentru R.Moldova, este la fel de importantă o creştere economică de 6-7% anual, ca şi oprirea exodului populaţiei şi asigurarea unei creşteri economice calitative în următorii ani. “Astfel, încercăm să rupem cercul vicios al creşterii economice bazată pe consum, alimentat din remitenţe şi asigurat din importuri, prin re-industrializarea economiei”, a mai spus Lazăr.
Principalele domenii în care sunt aşteptate investiţii sunt agricultura şi industria de prelucrare, aceasta având un avantaj al creşterii preţurilor internaţionale la produse alimentare, şi energetica, tehnologiile informaţionale, automotive şi alte industrii cu valoare adăugată înaltă.
Părţile au discutat şi posibilitatea organizării în Franţa a unui forum economic care să promoveze produsele moldoveneşti şi să prezinte proiecte investiţionale concrete, prioritare pentru R. Moldova şi care ar putea prezenta interes pentru companii franceze.
Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în Republica Moldova funcţionează 81 întreprinderi cu capital francez. Soldul investiţiilor franceze, alocate conform situaţiei din 1 octombrie 2010, constituie 664 mil. lei, ceea ce reprezintă 3,5 % din suma totală a investiţiilor străine în RM.
Exportul de mărfuri realizat în anul 2010, a înregistrat suma de 23,3 mil. USD, majorîndu-se cu 5 % faţă de anul precedent. Franţa se situează pe locul 12 în topul ţărilor în care Republica Moldova efectuează exporturi, deţinînd o pondere de 1,47 % în volumul total al exportului RM.
Importul de mărfuri efectuat în perioada menţionată în Republica Moldova din Franţa a înregistrat o creştere cu 11,4 %.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE