De la 1 aprilie pensiile anuale vor fi indexate, conform prevederilor legale. De asemenea, vor fi majorate salariile cadrelor didactice de la 1 septembrie 2011 cu 12,5%, după precedenta majorare care a fost operată la 1 ianuarie 2011. De aceste majorări vor beneficia 69 mii profesori.
Despre aceasta a declarat premierul Vlad Filat, ieri, 16 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă,pe marginea rezultatelor celei de-a doua evaluări a implementării Memorandumului încheiat de Republica Moldova cu FMI, efectuate în perioada 2-16 februarie curent.
„Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere de 6,9% în 2010, depăşind semnificativ prognoza iniţială pentru anul trecut (de 1,5%), precum şi prognoza revizuită ulterior (de 3,5%)", a precizat Prim-ministrul, estimând că Produsul Intern Brut a revenit la nivelul de pînă la criza economică.
Premierul a spus că, începând cu data de 1 iulie 2011, vor fi majorate salariile personalului auxiliar din sectorul bugetar cu 8,5%. Beneficiari vor fi 125 mii de oameni. Totodată, de la 1 octombrie 2011, se vor majora cu 12% salariile funcţionarilor publici. Beneficiari vor fi circa 21 mii persoane.
De asemenea, va fi alocat ajutorul social pentru perioada rece a anului, aferent lunilor ianuarie, februarie şi martie 2011, conform formulei aplicate la finele anului 2010. De acest ajutor urmează să beneficieze pensionarii cu pensii de până la 900 lei şi familiile din sistemul de ajutor social, care vor primi în luna martie o plată totală de 390 lei, aferentă celor trei luni menţionate. Beneficiari sânt circa 521 mii pensionari şi 33 mii familii social-vulnerabile.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE