„Atunci când BCS a anunțat în Parlament că va fi în opoziție, cei de la Partidului Șor au spus că sunt „nițel însărcinați” și merg în opoziție constructivă. Pentru cei care nu înțeleg, explic - opoziție constructivă nu este altceva decât invitarea majorității parlamentare la negocieri și manifestarea dorinței „de a se vinde”.

Dorința a fost auzită, prețul a fost indicat, iar cei de la Șor au susținut candidatura lui Igor Grosu la funcția de președinte al Parlamentului. În ajun, într-un parc din centrul capitalei au fost observate pe o bancă, Marina Tauber și o consilieră a Maiei Sandu. Este clar că nu vorbeau despre caniculă.

În urma acestor întruniri, speaker a devenit Igor Grosu și Ilan Șor, președintele fracțiunii Șor, dar și întreaga formațiune a început să semene cu un chelner la masa celor de la PAS cu tradiționala „Ce doriți?”. Mai mult, PAS a aprobat candidatura lui Ilan Șor în Comisia Finanțe. Hoțul urmărește finanțele - Suprarealism moldo-parlamentar.

Judecând după tendințe, în timpul apropiat putem vorbi despre reabilitarea completă a liderului formațiunii Șor și îngăduință pentru tot ce a făcut. Așa au început ei lupta cu corupția, despre care Maia Sandu tot vorbește. Dar dacă această luptă înseamnă iertare pentru delapidatori și cumpărarea deputaților corupți de către facțiuni întregi, atunci poate merită să declare o luptă împotriva luptei?

Fiți de acord, ei puteau să îl aleagă pe Grosu la funcția de speaker cu forțele proprii, întrucât au 63 de mandate. De ce au avut nevoie de cei de la Șor?

Se poate vedea o singură explicație: „Sandu-niștii” au decis să revadă Constituția. Dar pentru aceasta au nevoie de o majoritate constituțională - 67 de voturi. Și în alianță cu fracțiunea Șor vor fi exact 69.

De aici și întrebarea: în ce direcție se intenționează să se întoarcă limbajul Legii fundamentale?”, se arată într-un comunicat al PCRM.

Igor Grosu a fost ales noul președinte al Parlamentului cu 64 de voturi, oferite de PAS și Partidul Șor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE