Comisia Electorală Centrală a transmis demersuri oficiale adunărilor interparlamentare şi organizaţiilor internaţionale guvernamentale la care Republica Moldova este parte, instituţiilor internaţionale specializate, instituțiilor de management electoral, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova să delege reprezentanți pentru observarea alegerilor prezidențiale din 30 octombrie, curent.
Invitații pentru participe la monitorizarea scrutinului din toamna anului curent au fost transmise către:
- Parlamentul European;
- Consiliul Europei;
- Comisia europeană pentru democraţie prin drept, Comisia de la Veneţia;
- Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei;
- Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/BIDDO);
- Adunarea Parlamentară a OSCE;
- Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră;
- Consiliul Adunării Interparlamentare a Țărilor Membre ale Comunității Statelor Independente;
- Comitetul executiv al Comunității Statelor Independente;
- Fundaţia Internaţională pentru Sisteme Electorale;
- Reţeaua Competenţelor Electorale din Cadrul Francofoniei;
- Fundaţia Est-Europeană;
- Reprezentanţa Regională a USAID în Moldova;
- Reprezentanţa în Moldova a National Democratic Institute din SUA;
- Reprezentanța din Moldova a Institutului Republican Internațional;
- Asociația Oficialilor Electorali din Europa (ACEEEO);
- Asociația Mondială a Autorităților Electorale (AWEB).
Observatorii internaționali vor fi acreditați în conformitate cu prevederile Codului electoral și ale Regulamentului privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare.