Îmbrânceli în plenul Parlamentului. Un grup de deputați din fracțiunea PL și cei din PSRM s-au luat la harță și s-au îmbrâncit, după ce liderul PL, Mihai Ghimpu, a ținut un discurs aprins la tribună, informează Politik.md.
Ghimpu i-a apostrofat pe socialiști de faptul că își doresc să monopolizeze conducerea din CMC, împreună cu Ion Ceban și mama lui, Eugenia Ceban. În apărarea socialistului Ion Ceban au sărit deputații PSRM, primul fiind Vasile Bolea, care s-au apropiat de tribună și i-a cerut explicații lui Ghimpu.  
În apărarea liderului lor au venit deputații PL, Ștefan Vlas și Ion Apostol. Pentru a calma spiritele s-au implicat și vreo doi deputați PLDM. Ulterior, Ghimpu a cerut sancțiuni pentru deputații socialiști, care și-ar fi permis să numească prin cuvinte indecente pe cei din fracțiunea PL. 
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a chemat deputații la calm și a îndemnat ca aceștia să treacă la locurile lor. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE