Fracțiunea PPEM din cadrul CMC le cere deputaților din PL să-și retragă semnătura de pe un proiect de lege, privind statutul municipiului Chișinău, informează Politik.md.
Aleșii locali consideră că acel proiect va crea și mai multe disensiuni între cei din CMC și primarul Dorin Chirtoacă. Asta pentru că proiectul de lege i-ar acorda mai multe competențe edilului, susțin cei din PPEM.
Consilierul municipal, Veaceslav Bulat, susține că de facto ar fi nevoie de o nouă lege cu privire la statutul municipiului Chișinău, deoarece cea care există în prezent nu mai răspunde realităților. De asemenea, ei critică faptul că liberalii ar încerca să ofere prea multe atribuții primarului lor, iar în schimb să restrângă din competențele aleșilor din CMC.
„Primarul urmează să fie abilitat cu atribuții precum: numirea șefilor de întreprinderi și direcții, a viceprimarilor, va putea schimba destinația spațiilor locative și nelocative, va decide asupra lucrărilor de proiectare și a lucrărilor publice, iar acest lucru este o depășire a oricăror limite. El va putea atribui spațiu locativ și înainta diverse persoane pentru distincții de stat, va putea modifica coeficienții unor zone din cadrul municipiului. De exemplu nu e clar care va fi statutul orașului și care vor fi limitele pentru oraș din cadrul municipiului.
Noi considerăm că se instituie un sistem atribuit unei singure persoane și unor cercuri de interese. Considerăm acest proiect anticonstituțional și antisistemic și cerem ca el să fie retras din Parlament” , a declarat Veaceslav Bulat.
Popularii europeni au criticat faptul că deși la nivel național se declară că se dorește descentralizarea puterii în stat, în cazul Chișinăului se dorește centralizarea puterii doar în mâinile primarului.
În acest sens, deputatul neafiliat Eugen Carpov le-a solicitat colegilor săi liberali să-și retragă proiectul și să vină cu noi consultări publice, care să rezulte cu un proiect complex, la elaborarea căruia să participe societatea civilă din Chișinău dar și alți primari din cadrul APL.