Liderul socialiștilor, Igor Dodon, îndeamnă partidele de dreapta și cele de stânga să se unească, pentru a lupta împotriva unui dușman comun. Potrivit lui Dodon, acesta ar fi democratul Vlad Plahotniuc. 
„El a capturat instituțiile statului și a instaurat un regim oligarhic. Trebuie să protestăm împreună în fiecare săptămână. Trebuie să organizăm proteste și la ambasade, ca să nu susțină guvernarea oligarhică. Trebuie să luptăm împreună pentru alegerile anticipate, care va pune capăt guvernării lui Plahotniuc, după care fiecare își va urma platforma sa politică”, a declarat Dodon, în cadrul emisiunii Politica de la TV7.
De asemenea, liderul socialiștilor a anunțat că la ședința în care urmează să fie ales președintele țării se va organiza proteste masive în fața Parlamentului. Deși a afirmat repetat că PSRM nu va veni cu niciun candidat la funcția de șef al statului, socialiștii vor încerca să creeze obstacole în proces. Socialiștii au reiterat că insistă pe mai multe demisii ale șefilor de instituții de stat și pe declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE