Această listă a fost întocmită în baza informaţiilor deţinute de către avocaţii care au reprezentat reclamanţii la Curte şi în baza hotărârilor Curţii Europene. Din acest motiv, ea este incompletă şi ar putea conţine inexactităţi.
Lista a fost întocmită pentru a informa publicul, pentru a contribui la sporirea responsabilităţii autorităţilor publice şi a transparenţei în actul decizional şi, eventual, a ajuta autorităţile în iniţierea acţiunilor de regres sau a altor acţiuni descurajante împotriva persoanelor vizate.
Asociaţia „Juriştii pentru drepturile omului” nu susţine iniţierea acţiunii de regres în orice caz de constatare a violării Convenţiei de către Curte. Totuşi, în cazul în care încălcarea fost comisă cu intenţie sau din culpă gravă, acţiunea de regres ar trebui să fie inevitabilă. Asociaţia, de asemenea, pledează pentru examinarea eficientă a fiecărei violări în parte pentru a stabili dacă nu au fost comise abateri disciplinare.
Liste similare au fost întocmite şi în cazul hotărârilor pronunţate în anii 2001 - 2014.
Lista persoanelor responsabile de condamnarea RM la CEDO - 2015