Opt persoane implicate într-o piramidă financiară, cu vârsta cuprinsă între 21 si 52 de ani, au fost reținuți de polițiști pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, comunică Politik.md.
În urma investigațiilor efectuate de către angajații Direcţiei Operaţiuni Speciale, în cooperare cu Direcţia Generală Urmărire Penală şi Procuratura Generală, au stabilit că de circa doi  ani, gruparea criminală şi-a ”construit” afacerea sub aspectul unei piramide financiare, denumite „Mercury Fond”, având ca scop colectarea mijloacelor băneşti de la cetăţeni ai Republicii Moldova, promiţîndu-le dobînzi avantajoase în perioade scurte de timp. 
Astfel, poliţia a reuşit să identifice circa 100 de victime ale grupării criminale, însă potrivit materialelor cauzei, se presupune că numărul acestora depăşeşte câteva mii de persoane. Victimele înșelate erau preponderent din raioanele Ungheni, Fălești, Sîngerei, Drochia, Bălți și municipiul Chișinău. 
Sumele pe care victimele piramidei erau impuse prin înşelăciune să le „investească” variază între 10 - 50 mii de lei. Prejudiciul estimat in prezent adus cetățenilor este de circa 3 milioane de lei, unele persoane înregistrînd pierderi care au depăşit sute de mii lei. 
În total, gruparea criminală includea peste 30 de membri, cu atribuții şi sarcini concret determinate, axate la atragerea noilor persoane în piramida financiară şi convingerea acestora de a investi cât mai mulţi bani într-un virtual „fond investițional”. 
De asemenea, membrii piramidei financiare deseori acționau prin organizarea întrunirilor cu aspect religios, dând dovadă de capacități avansate în psihologie şi dirijarea maselor. La întrunirile de racolare se crea o adevărată atmosferă de entuziasm şi excitare psihologică în care presiunea emanată de liderii grupării şi promisiunile de venituri uriaşe dirija  lăcomia oamenilor şi frica acestora de a pierde o afacere aparent bună.
În realitate, careva proiecte investiționale sau fonduri, despre care se sugera victimelor, nu existau, o parte din mijloacele financiare au fost cheltuite în scopuri personale ale acestora – procurări de imobile, autoturisme, foi de călătorie în ţări exotice etc. 
Ca urmare a 30 de percheziții desfășurate în mai multe localități de pe teritoriul Republicii Moldova au fost ridicate: pliante ale piramidei financiare, 35  de carduri bancare din RM și 10 din alte state cu care se efectuau tranzacţii de mijloace financiare. La fel,  au fost depistați 9000 de euro, 6000 de dolari SUA, 70000 de ruble ruseşti,  8 notebook-uri, 5 HDD de la calculatoare, 10 Tablete, 7 sticuri cu informaţii  referitoare la “Fondului piramidal Mercury”, precum au fost reținute şi sigilate 5 automobile ce aparțin membrilor Fondului piramidal Mercury.
 
Organul de urmărire penală a pus sechestru pe conturile bancare și safeurile de depozit ale membrilor grupării, scopul fiind de a restitui mijloacele bănești victimelor. În momentul documentării  cazului, asemenea schemă a fost  identificată că a avut loc în Ucraina și Federația Rusă. 
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 190 alin. 5 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Escrocherie” se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani. In prezent, trei dintre suspecți au primit 30 de zile de arest preventiv, iar alții cinci urmează a fi astăzi, duși în instanța de judecată cu solicitarea de arest.   
La moment, poliția  întreprinde măsuri speciale de investigaţii pentru identificarea locului aflării celorlalți membri implicați în piramida financiară.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE