Prim-vicepreședintele autosuspendat al PDM, Vlad Plahotniuc, revine la conducerea democraților. El anunță acest lucru prin intermediul unei postări pe pagina sa de facebook, informează Politik.md.
De asemenea, Plahotniuc scrie că va participa „în mod direct” la formarea unei majorități parlamentare. Deși a criticat faptul că partidele de la guvernare au luptat pentru funcții, formațiunea pe care o reprezintă insistă ca să obțină funcția de premier.
Iată ce scrie Plahotniuc:
Chiar și în aceste zile, în loc să se caute soluții pentru formarea unei majorități politice cât mai stabile, dezbaterea este legată de cine ce funcții să ocupe, lucru care acționează total împotriva eforturilor de formare a majorității parlamentare. De ce nu avem majoritate politică până acum? Pentru că se caută prim-miniștri și președinți, în loc să se caute mai întâi voturi și soluții politice pe termen lung.
Zilele trecute, am avut întâlniri cu mai mulți parteneri externi, oficiali veniți să discute situația politică din țara noastră, dar și membri ai corpului diplomatic. Ei au solicitat să afle și opinia mea legată de modul în care putem asigura această stabilitate politică și mă bucur că pe ei îi preocupă în primul rând acest subiect, pe care și eu îl consider prioritar. În zadar vorbim despre reforme radicale și despre terapia de șoc prin care trebuie să treacă Moldova pentru a ieși din criza în care se află, câtă vreme nu avem măcar un an de zile de stabilitate, fără războaie politice, fără a avea campanii electorale în față. Le-am prezentat soluțiile, așa cum le văd eu, și am fost întrebat de ce nu mă implic în implementarea lor, dacă există astfel de soluții. Am promis atunci că mă voi implica, iar acum a venit momentul să o fac.
Începând de astăzi, revin în partid și voi participa în mod direct la formarea majorității parlamentare care să asigure o guvernare stabilă și care sper să reușească să cumuleze inclusiv voturile necesare pentru alegerea președintelui țării în luna martie, anul viitor. Scopul meu și al PDM este să participăm la crearea unei majorități care să asigure un suport politic consistent pentru ceea ce are nevoie Republica Moldova acum: o terapie de șoc, care să o scoată din criza în care se află, atât economic și social, cât și politic.
Dacă nu suntem în stare să formăm acum această majoritate politică stabilă, atunci ne rămâne doar soluția anticipatelor. Improvizațiile pe termen scurt nu mai pot fi acceptate în situația în care se află Republica Moldova. Anticipatele ne vor aduce însă tot la masa negocierilor, poate însă într-un format diferit și cu țara mai adânc afundată în criză.