colajUltima dispoziție semnată de premierul rus, Dmitri Medvedev, a înfuriat autoritățile nipone. Problema vizează vechiul conflict între cele două state privind insulele Kurile, anunță Politik.md cu referire la BBC.
Potrivit sursei, primul ministru al Japoniei, Shinzō Abe, a criticat dur vizita din acest week-end a lui Medvedev în acele insule, dar mai ales dispoziția semnată de premierul rus, prin care Federația Rusă își lărgește teritoriul cu 50 de mii de kilometri pătrați din Marea Ohotsk.  
„Vizita lui Dmitri Medvedev vine în contradicție cu poziția Japoniei și rănește sentimentele japonezilor. Este un lucru foarte neplăcut”, a declarat Abe. În acest sens, mai multe visite ale autorităților nipone la Moscova ar putea fi amânate.  
De cealaltă parte, rușii susțin că acele insule le aparțin coform înțelegerilor de după al II-lea Război Mondial. În același timp, însă, un acord care să confirme acest lucru așa și nu a fost semnat între Rusia și Japonia, anume din cauza divergențelor apărute. Astfel, că premierul rus a declarat că autoritățile Federației Ruse vor continua să viziteze acele insule.
Este vorba despre insulele: Iturup, Kunashir, Shikotan, și grupul de insule Habomai. Acestea au intrat în component Uniunii Sovietice și au trezit motiv de dispută între Rusia și Japonia și după al II-lea Război Mondial.
Importanța acestor regiuni tine de faptul că la fundul mării se află zăcăminte valoroase de resurse energetice.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE