Un locuitor al satului Sevirova, raionul Floreşti a fost condamnat recent la 13 ani închisoare pentru omorul intenţionat al propriului tată, atragerea minorului la activitatea criminală şi evadarea din locurile de detenţie. Procuratura consideră sentinţa aplicată inculpatului ca fiind prea blândă şi anunţă că o va contesta în modul stabilit de lege.
Potrivit procurorilor, pe 11 februarie 2015, aflându-se în casa tatălui său din satul Sevirova, inculpatul de 21 ani l-a instigat pe un consătean de-al său minor (17 ani), să-l ajute să-şi omoare tatăl, care le reproşa că abuzează de alcool. Astfel, inculpaţii au înjunghiat bărbatul, în vârstă de 47 de ani, care în urma leziunilor grave primite, a decedat pe loc.
Ulterior, fiind cercetat în stare de arest, inculpatul s-a strecurat printre gratiile metalice ale celulei şi sârma ghimpată, reuşind să evadeze din Izolatorul de Detenţie Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Floreşti. La scut timp, acesta a fost depistat şi întors după gratii.
Cauza penală de învinuire a complicelui minor a fost disjunsă într-o procedură separată, urmând a fi examinată într-un alt complet de judecată.