Liderul PCRM, Vladimir Voronin, acuză partidele din Coaliție: PLDM și PD de politizare excesivă a ministerelor, anunță Politik.md. De aceea, comuniștii vor cere demisia mai multor membri ai Guvernului, iar primul pe listă este cel al Apărării, Viorel Cibotaru.
„Eu nu știu dacă m-aș apuca să conduc un așa Guvern, când prim-ministrul dă sarcina, dar miniștrii se duc la partide și se consultă cu Lupu sau cu Filat. Ei nu se conduc de interesele de stat, ci de interesele de partid. Pentru că pe de o parte stau miniștrii din PD, iar pe de altă parte sunt cei ai PLDM și ei discută între ei cum să nu cedeze cumva vreun minister unuia sau altuia.
Noi vom cere demisia ministrului Apărării. Ați văzut ce aiureli vorbește el? Trebuie de facut ceva și făcut urgent, trebuie demiși unii miniștri. Nu trebuie numit un Guvern pe criterii politice, dar unul profesionist. E una să vii la emisiuni cu declarații, dar alta e să activezi profesionist”, a declarat Vladimir Voronin, în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a evaluat activitatea Guvernului Gaburici, menționând că sunt foarte multe obiecții față de acesta și că majoritatea miniștrilor sunt în disgrația comuniștilor. În special liderul PCRM s-a referit la restanțele la capitolul salarial, la problemele economice care nu au fost rezolvate, dar și a criticat dur faptul că se implementează reforme dure în sistemul medical și cel al educației.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE