Primul ministru, Chiril Gaburici, a declarat astăzi că este gata să-și dea demisia din funcție, dacă i-o va cere Parlamentul, anunță Politik.md. Și asta în contextul în care se discută intensiv despre o reformatare a puterii de guvernare, după alegerile locale.
„Eu nu mă țin de această funcție. Îmi doresc foarte mult o majoritate solidă și puternică în Parlament, care să continue parcursul european. Dacă Parlamentul îmi va cere demisia, eu voi pleca”, a spus Gaburici, după ce și-a prezentat raportul de activitate pentru cele 100 de zile de când a fost învestit în funcție.
În cadrul evenimentului public organizat sub cerul liber în fața Guvernului, Gaburici și-a prezentat realizările, dar și planurile de activitate. Printre realizări se numără: reluarea discuțiilor cu partea transnistreană, cu agenții economici din regiunea stângă a Nistrului, indexarea pensiilor, aprobarea Legii Procuraturii.

Din cele ce își propune Guvernul pentru viitorul apropiat, face parte: scoaterea de sub influența politicului a Procuraturii, reforma Comisiei Naționale de Integritate, a Curții Constituționale, repararea mai multor drumuri naționale, interconectarea rețelelor energetice cu cele românești, dar și altele. Raportul de activitate al Guvernului poate fi găsit pe pagina 100.gov.md.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE