Numirea are și o dimensiune inedită, deoarece, dat fiind faptul că și soțul său este episcop, ea a creat primul cuplu de episcopi din istoria Bisericii Anglicane.
 
„Aceasta este o zi de bucurie! Sunt încântat să îi urez 'bun venit' lui Alison în calitate de viitor episcop de Hull”, a declarat Arhiepiscopul de York, John Sentamu, care a descris-o pe White drept o persoană cu adevărat pioasă și competentă.
 
„Poate ați observat că sunt căsătorită cu un episcop (...). Ați putea crede că doar unul în familie este suficient”, a glumit White (58 de ani) cu această ocazie.
 
Soțul său, Frank White, este episcopul adjunct de Newcastle (nordul țării).
 
Alison va fi investită la 3 iulie 2015 în cadrul unui ceremonii care va avea loc în catedrala din York, cea mai mare biserica gotică din Europa de Nord.
 
Prima femeie episcop a Bisericii Anglicane, Libby Lane, a fost investită la sfârșitul lunii ianuarie, preluând funcția lăsată vacantă la Stockport, un oraș industrial din zona Grand-Mancester (nord-vestul țării).
 
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE