Discuţiile dintre grupurile de lucru ale celor trei partide pro europene, care planifică să constituie o Coaliţie a ajuns în impas. Acest lucru l-au confirmat şi reprezentanţii PLDM, PD şi PL ieri, în cadrul emisiunii ÎnProfunzime de la ProTV, anunţă Politik.md.
Mărul discordiei din aceste negocieri îl constituie solicitarea PL de a afla care este situaţia reală din buget, dar şi situaţia de la Aeroportul Internaţional Chişinău şi BEM, lucru pe care ceilalţi parteneri refuză să-l prezinte liberalilor.
În acelaşi timp, liberalii cer ca să fie foarte clar prezentată viziunea privind alegerea şefului statului, precum şi a propus comasarea mai multor instituţii.  „Este vorba de problema concesionării Aeroportului, mecanismul de alegere a şefului statului şi comasarea instituţiilor ministeriale. Numărul ministerelor trebuie redus de la 16- la 13, iar agenţiile – desfiinţate şi reorganizate în departamente în cadrul ministerelor de profil. „Moldsilva” să fie inclusă în cadrul Ministerului  Mediului, Biroul Relaţii Interetnice – la Ministerul Culturii. Optăm şi pentru comasarea vămii cu fiscul”, a dezvăluit liberalul Valeriu Munteanu.
De cealaltă parte, liberal-democratul Valeriu Streleţ şi democratul Dumitru Diacov spun că aceste solicitări tergiversează negocierile şi că PL s-ar pregăti pentru a trece în opoziţie.
Vicepreşedintele PLDM Valeriu Streleţ afirmă că probabil, negocierile nu vor fi finalizate până la finele anului, deoarece abordările sunt complexe şi nu se va mai risca pentru a comite aceleaşi greşeli ca în coaliţiile anterioare. „Ni se creează impresia că PL încearcă să-și formeze o platformă sau pregătește plecarea într-un soi de opoziție. Asta e tactica voastră, asta se vede", a menţionat Valeriu Streleț. Potrivit lui, experţii celor  trei partide urmează să negocieze asupra unui plan din 12 capitole.
De aceeaşi părere este şi preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, care afirmă că negocierile nu se vor finaliza în timpul apropiat. „Şi noi ne facem griji la fel ca întreaga societate, în condiţiile când ţara este guvernată de un Guvern în exerciţiu şi nu avem un Parlament funcţional. Dar avem nevoie ca Alianţa să poată lucra patru ani şi nu avem dreptul să repetăm greşelile anterioare”, a punctat Diacov.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE