Liderul partidului „Renaștere-Vozrojdenie”, Vadim Mișin, a menționat în cadrul unei conferințe de presă, că cei care au plecat ieri alături de deputatul Oleg Babenco sunt de facto mult mai puțini și că cifra a fost intenționat umflată.
De asemenea, Mișin a fost extreme deranjat de faptul că partidul său a fost acuzat de extremism, lucru pe care îl neagă cu vehemență. „Putem fi acuzați de careva greșeli, da unele fapte, dar nicidecum de extremism. Pentru că noi suntem partidul, care întotdeauna a optat pentru toleranță și calm. Deci nu poate fi vorba de extremism”, a spus liderul formațiunii Renaștere.
În context, politicianul s-a referit și la faptul că nu poate tolera acțiunile Partidului Democrat, pentru că acesta a contribuit la înrăutățirea relațiilor cu Federația Rusă. Mișin consideră că partidul său își va lua revanșa la alegerile locale, pe care se va concentra mai mult și unde speră că va lua rezultate mult mai bune.