Traian Băsescu l-a informat pe Mihai Ghimpu despre faptul că două dintre proiectele asupra cărora s-a discutat la Chişinău sunt în faza de implementare: este vorba de deschiderea podului peste râul Prut de la Rădăuţi-Lipcani, precum şi adoptarea ordonanţei de urgenţă de Guvernul României în data de 10 februarie privind acordarea Republicii Moldova a unui sprijin financiar nerambursabil în valoare de 100 mln euro, derulabil în 4 ani.
Cei doi șefi de stat au discutat la telefon despre proiectele moldo-române, sâmbătă seara, 13 februarie, anunță serviciul de presă al Parlamentului.   
Totodată, Traian Băsescu a anunţat că sunt în stadiu de pregătire şi celelalte proiecte convenite în cadrul vizitei la Chişinău, care se vor desfăşura conform termenilor anunţaţi.
Mihai Ghimpu a mulţumit Preşedintelui României Traian Băsescu pentru susţinerea constantă acordată Republicii Moldova în eforturile sale de democratizare a societăţii şi în realizarea parcursului de integrare europeană. Şeful statului a menţionat că a solicitat Guvernului elaborarea unui plan concret de acţiuni, cu termeni reali de aplicare, pentru proiectele moldo-române asupra cărora s-a convenit în cadrul recentei vizite a Preşedintelui României Traian Băsescu la Chişinău, precum şi identificarea pârghiilor de gestionare a acestora.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE