La Sîngerei demarează, astăzi, 20 noiembrie, construcția locuințelor sociale finanțate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Astfel, 35 familii socialmente vulnerabile din Sîngerei vor beneficia de locuințe sociale în cadrul fazei II a Proiectul de construcție a locuințelor sociale, implementat de MDRC și finanțat de BDCE.
Potrivit viceministrului, grupul țintă al acestor locuințe îl constituie familiile cu nivel minimal oficial de subzistenţă, inclusiv tinerii specialiști. Beneficiarii vor fi selectaţi la nivel local de către o comisie, instituită în acest scop.
Blocul de locuințe sociale din Sîngerei va avea 5 nivele, cu circa 35 de apartamente finalizate "la cheie".
Amintim că, apartamentele finalizate la cheie au bucătăria și baia mobilată, dotate cu utilaje tehnico-sanitare, pardosea finită cu gresie, teracotă și laminat, precum și pereți tencuiți, inclusiv conectarea la rețelele de apă și canalizare, telefonie fixă, televiziune prin cablu și internet.
Totodată, precizăm că valoarea totală a Proiectului în Sîngerei constituie circa 12 mln lei. 65% din suma totală fiind împrumut acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pe un termen de 20 ani, iar 35% constituie contribuția administrației publice locale, inclusiv aport nefinanciar.